Editorial / Cristeria... Imprimare
Scris de Valentin Dedu   

Cristeria este isteria provocată de criză. Peste tot se vorbeşte de criză, la TV, la radio, între prieteni, nu se mai vinde cum se vindea, nu se mai cumpără, băncile nu mai dau credite, nu mai sunt lichidităţi... Cam astea sunt registrele discuţiilor în contextul crizei. În toată această nelinişte m-am trezit şi eu „proslăvind” criza. După un timp m-am trezit şi mi-am dat seama că sunt cuprins de îndoială şi nelinişte, dar mi-am adus aminte de Cuvântul lui Dumnezeu care nu se schimbă indiferent de circumstanţe. 

Îmi permit să parafrazez un verset biblic: „... luaţi scutul credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile arzătoare ale crizei.“ (Efeseni 6:16) Dumnezeu nu intră în criză, iar eu pot să mă feresc de efectele crizei prin credinţă. Unii lasă „scutul” jos şi neagă criza, dar soluţia nu este negarea, ci afirmarea prin credinţă a ceea ce este Dumnezeu pentru tine, a promisiunilor Lui, a voii lui peste viaţa ta, cea bună, plăcută şi desăvârşită.
În loc de o analiză a crizei, vă propun o parafrazare a Psalmului 91, un psalm care cuprinde adevăruri ce ne pot elibera de frica de criză:

Binecuvântarea şi protecţia lui Dumnezeu sunt disponibile pentru fiecare persoană care crede în Dumnezeu, însă ele se manifestă numai în viaţa celui care le declară peste viaţa lui. Acesta face din Dumnezeu sursa vieţii lui!
Da, Dumnezeu te scapă de capcanele vieţii şi de presiunea adusă de situaţiile de criză; El îţi va da odihnă în momentele de stres şi pace în locul îngrijorării.
Dumnezeu îţi va da o soluţie chiar şi atunci când, logic, nu se mai poate face nimic. El garantează acest lucru, iar experienţa ta va fi o confirmare că El nu Îşi retrage Cuvântul.

Nu trebuie să te temi:
Nici de faliment, inflaţie sau de căderea bursei,
Nici de fluctuaţiile pieţei sau datoriile la bancă,
Nici de termenele-limită,
Nici de sesiuni de examene,
Nici de şomaj, boli sau viruşi de tot felul,
Nici de încălzirea globală, nici de terorism.

Vei putea vedea minuni... chiar dacă 100 de persoane dintre cele pe care le cunoşti se zbat în tot felul de probleme, şi alte mii de oameni despre care afli la ştiri nu reuşesc să se bucure de viaţă, tu vei reuşi. Nu vei suporta viaţa, ci o vei trăi din plin!
Nu ai nevoie de gardă de corp, nici de psiholog personal, nici de programe de divertisment, nici de terapii de relaxare, ci favoarea lui Dumnezeu îţi este de ajuns.
Dumnezeu te va feri de oameni răi şi vicleni şi îţi va da prieteni care te vor sprijini în clipele grele, mentori care te vor sfătui şi consilieri care te vor încuraja. Cu ajutorul lor, vei putea să întâmpini provocări mari, să păşeşti pe căi pe care nu ai visat niciodată că vei ajunge.
Dumnezeu se uită la tine şi la viitorul tău. El investeşte în tine azi, ştiind ce vei fi mâine. El vede trecutul, prezentul şi viitorul tău, de aceea fii convins că Dumnezeu nu Se aşteaptă să fii altul ca să te iubească. El a decis să te iubească necondiţionat, să îţi răspundă la rugăciuni, să te protejeze şi să îţi dea succes.
Ceea ce vei face motivat de dragoste şi potrivit cu caracterul lui Dumnezeu va dăinui. Totuşi, semnificaţia vieţii tale se bazează nu pe ceea ce faci tu pentru Dumnezeu, ci pe ceea ce a făcut El pentru tine. El este pentru tine, în tine, cu tine în orice circumstanţă! Dorinţa Lui cea mai mare este să fii împlinit în El, cu El, de El...
Cu Dumnezeu ai totul: viaţă, fericire, succes, protecţie, sănătate... Şi asta nu pe termen scurt, ci pentru toată viaţa!

 

 

Add comment

:D:lol::-);-)8):-|:-*:oops::sad::cry::o:-?:-x:eek::zzz:P:roll::sigh:
Bold Italic Underlined Striked Link Image List Quote