Interviu cu Iosif şi Lenuţa Ignătoaie  Iosif Ignătoaie este Directorul pentru România al IBS (International Bible Society). A coordonat Noua traducere a Bibliei în limba română (NTR). Lenuţa Ignătoaie, soţia lui, a fost pentru mulţi ani cadru didactic în şcoala publică, şi după revoluţie a predat generaţiilor de tineri creştini la Liceul Logos din Timişoara. Împreună sunt o familie ce oferă suport, motivaţie şi inspiraţie familiilor tinere gata să îşi asume viaţa creştină ca o aventură cu Dumnezeu. Povestiţi-ne puţin despre familia dvs. Cum a fost familia în care v-aţi născut? Cum v-aţi întors la Dumnezeu? Lenuţa: M-am născut într-o familie săracă, dar cu părinţi de o bogăţie sufletească fantastică. Tata a fost un învăţător şi un om al păcii. Peste tot unde mergea încetau certurile şi avea un cuvânt de spus. Ca şi copil, am fost uimită de impactul pe care l-a avut în diverse situaţii. Mama a fost un om al rugăciunii, un om al credinţei şi un bun evanghelist. Şi-a adus contribuţia la înfiinţarea bisericilor penticostale din Izvin şi din Corneşti, judeţul Timiş. Am crescut în familie de credincioşi, dar nu m-am întors la Dumnezeu decât după ce am terminat liceul. Când eram în clasa a X-a nu am mai vrut să merg la biserică. A venit bacalaureatul şi am căzut. Mama s-a rugat tot timpul pentru mine şi mi-a spus că trebuie să mă pocăiesc. I-am răspuns că, nici dacă voi ajunge măturător de stradă, nu am să mă pocăiesc.
Într-o zi a venit o prietenă de-a mamei la rugăciune, şi mama m-a invitat la rugăciune. De ruşine am rămas. Atunci Dumnezeu mi-a vorbit prin acea femeie: „Tânără, fără Mine nu-ţi poţi câştiga pâinea.” Femeia aceea nu avea de unde să ştie discuţia mea cu mama. Atunci am ştiut că trebuie să mă pocăiesc. În anul acela m-am botezat, am luat şi bacul, am intrat şi la facultate. Iosif: Eu îmi amintesc că în fiecare duminică mergeam cu părinţii mei la biserică. La biserica penticostală nr. 1, actuala Filadelfia. Tata citea foarte mult Biblia. Pe atunci nu erau cărţi de studiu sau cărţi teologice şi nici şcoli de teologie. Dacă aveai o Biblie, aveai totul. Lui îi plăcea să facă tot felul de grafice pe baza Bibliei, calcule, comparaţii cu evenimente din istoria lumii. Veneau la noi acasă fraţi cu care dezbătea, uneori stăteau zile şi nopţi.  Ai moştenit dragostea de Scriptură de la tatăl tău? Iosif: Nu. Nu, eu am fost un copil care mă jucam, şi pentru mine era un chin când trebuia să stau şi să îl ascult cum îmi vorbeşte din Biblie. Mi-a povestit viaţa lui de multe ori, prin câte a trecut... Chiar şi acum ştiu totul pe de rost. Găsea versetul în Biblia lui foarte uşor. A fost îndrăgostit de Biblie. La momentul acela nu am realizat cât de mult a însemnat sămânţa pe care a semănat-o în mine atunci, şi acum, iată, am ajuns să lucrez cu Biblia. A trebuit să treacă ani de zile ca să realizez asta. Cum v-aţi cunoscut? Care este povestea întemeierii voastre ca familie? Iosif: Ne-am cunoscut în biserica Filadelfia. Cântam în orchestră şi aşa ne întâlneam în fiecare săptămână la repetiţii sau la biserică; eu eram persoana care îi acorda Lenuţei chitara. Pe atunci, noi tinerii aveam obiceiul de a merge pe jos în grup după fiecare întâlnire de biserică. Într-o zi, îmi aduc aminte că era 1 martie 1984, am mers în grup cu tinerii de la biserică, dar am mai mers amândoi încă o staţie pe jos. Niciodată nu am rămas între patru ochi, să vorbim. Atunci a fost pentru prima dată. Ne-am dat seama că e ceva. Atunci, pe loc, am cerut-o în căsătorie: „Noi trebuie să ne căsătorim. Eu plec într-o delegaţie şi când mă întorc, te rog, să îmi dai un răspuns.” Am venit din delegaţie peste o săptămână şi am dat telefon la Lenuţa să văd dacă are un răspuns. Era bolnavă. M-am dus să o vizitez şi am primit răspunsul aşteptat. Lenuţa: Pentru mine a fost o luptă. Nu ştiam ce decizie să iau. În acest timp, am primit un telefon de la un frate proroc care mi-a spus: „Dumnezeu mi-a descoperit că eşti bolnavă şi tulburată. Te-am văzut într-o pajişte cu flori şi era acolo o floare mai specială; tu te-ai aplecat asupra ei.” Atunci am înţeles despre ce era vorba şi m-am liniştit. Am avut nevoie de acea confirmare din partea lui Dumnezeu. Iosif: Imediat am făcut pregătirile de nuntă. Am sunat la mama şi la pastor. Trebuia să rezolv repede pregătirile că trebuia să plec din nou în delegaţie. Am vorbit cu mama, am chemat-o la mine în cameră şi i-am spus: „Mamă, stai jos... Mă însor!” „Cum te însori ? Că n-ai nimic!” „Păi... însuratul e pe gratis.” Lenuţa a sunat-o pe mama ei la Brăila, şi pe 30 martie 1984 am făcut nunta. În 1985, a venit Cristi, fiul nostru. Care au fost cele mai frumoase momente din viaţa de familie? Iosif: Viaţa de familie este grea şi frumoasă, în acelaşi timp. Este ca într-o călătorie, tot timpul ai ceva nou de văzut, de experimentat, de întâlnit, nu sunt multe lucruri care se repetă. Viaţa de familie este o aventură. Lenuţa: Viaţa de familie este asemenea unui copil care învaţă să meargă. De aceea Dumnezeu a spus „Nu” divorţului, pentru că în cazul recăsătoririi totdeauna există riscul comparaţiei. Iosif: Foarte multe familii tinere vor să rămână în acelaşi anturaj în care au fost înainte de căsătorie, dar nu îşi dau seama că totul se schimbă. Familia este altceva decât burlăcia. Pasiunile se schimbă, relaţiile se schimbă şi îmbrăcămintea... Dacă nu faci schimbările necesare, apar probleme. Care au fost cele mai grele momente din viaţa de familie? Lenuţa: Eram însărcinată şi aveam o teamă de moarte. Într-o zi, la biserică, a venit la mine o soră şi mi-a spus: „Am un mesaj. Dumnezeu mi-a spus că ai frică de naştere. El poartă asemenea sarcini.” De atunci nu mi-a mai fost frică. Doctorii şi asistentele mi-au spus că şi în sala de naşteri am avut un zâmbet frumos pe faţă. Cum luaţi decizii în familie? Lenuţa: Iosif este responsabil cu luarea deciziilor. Îmi comunică deciziile şi spun: „Să se facă voia lui Dumnezeu !”, şi din acel moment încep să mă rog. Uneori renunţă la decizie, iar altădată merge înainte. Iosif: Când vine vorba de decizii, nimic nu poate fi mai rău decât lipsa de încredere. E o prostie când se spune că doi tineri care se căsătoresc se potrivesc. Te potriveşti în multe lucruri, dar nu există numai similarităţi. Există mai multe diferenţe, însă Dumnezeu ne pune împreună ca familie să ne sprijinim şi să ne completăm unul pe celălalt. Este nevoie de o încredere neclintită... ca şi în Dumnezeu, în lucrurile care nu se văd. Aşa cum te încrezi în Dumnezeu, pentru că Îl cunoşti, pentru că ştii cine este El, aşa este şi în căsnicie. Dacă se clatină încrederea, atunci apar probleme mari. Toate deciziile presupun încredere. Multe decizii trebuie să le iei pe un tărâm nesigur, şi atunci trebuie să ai siguranţa suportului celuilalt. Aţi făcut greşeli în calitate de părinţi? Care au fost acestea? Iosif: Multe greşeli. Dar nu le vezi atunci când le faci, ci după. Trebuie să fii prost sau fanatic să iei o decizie despre care ştii că este greşită, dar orice om care este puţin rezonabil încercă să evite greşelile. Unele greşeli le poţi repara în timp, altele nu. Învăţăm din greşeli pe pielea noastră. Ar fi fost bine să învăţăm din experienţa altora, dar nu am avut consiliere şi învăţătură specializată. Şi acum consilierea premaritală este cam săracă în bisericile noaste. Regret că nu am reuşit să ofer acel timp de calitate fiului meu într-un mod consecvent şi organizat. În ’90, am renunţat la serviciu ca să fiu full-time pentru Domnul şi acest lucru m-a făcut să călătoresc mult, să lipsesc de acasă. I-am furnizat toate condiţiile fiului meu să îşi facă plăcerile şi hobbyurile lui, dar cel mai important este timpul cu el. Îmi aduc aminte că am făcut împreună multe călătorii, odată aproape turul României. Sunt lucruri pe care le pierzi şi nu le mai poţi compensa. Când pierzi trenul, pierdut este. Pe ăla nu-l mai prinzi, trebuie să iei altul! Vorba pe care ai spus-o nu o mai poţi trage înapoi, iar timpul pierdut nu mai poţi să îl dai înapoi. Cum rezolvaţi conflictele? Lenuţa: Tăcem. Iosif: Dacă ar fi să dăm soluţii pentru conflicte, am scrie o carte de ele, dar fiecare conflict este unic. Noi oamenii suntem diferiţi, avem personalităţi diferite şi conflictul este diferit, dar cheia este să ai încredere. Cunosc oameni care pentru conflicte, am spune noi banale, au ajuns până la despărţire. Trebuie să ştii că, dacă eşti căsătorit, eşti căsătorit că aşa a vrut Dumnezeu şi asta este alegerea lui Dumnezeu pe viaţă. Dacă nu ai siguranţa asta, e un gând care roade în interior şi se ajunge la divorţ. Pe scurt, care este povestea Noii Traduceri Româneşti a Bibliei (NTR)? De ce a fost nevoie de o nouă traducere a Bibliei? Iosif: Eu am ajuns în contact cu Societatea Biblică Internaţională fără să am nici măcar o idee despre ce înseamnă lucrul cu Biblia. Eram în Suedia, la o întâlnire cu pastorii din mai multe ţări pentru a discuta despre traducerea Bibliei. S-a tradus atunci Living Bible, o traducere parafrazată a Bibliei (Noul Testament pe înţelesul tuturor). Nu uit cum au pus problema pastorilor din România: „Unde aţi poziţiona această traducere a Bibliei faţă de traducerea oficială pe care o aveţi?” Şi cei mai mulţi au fost împotriva acelei traduceri. Am încercat să discut în particular, să înţeleg ce este rău în Biblia aia, dar până în ziua de astăzi nu am primit argumente. Atunci le-am propus celor de la IBS să înceapă o nouă traducere a Bibliei, făcută de teologi români. M-am gândit atunci la Iosif Ţon şi s-a dovedit că am avut o inspiraţie bună. Apoi au venit delegaţii de la IBS, care au mers la Oradea, şi am început traducerea în ‘92. În ‘98 am publicat Noul Testament supervizat de Iosif Ţon şi lucrat de Florin Sabău (TLRC), doctor în Noul Testament. Am continuat cu Vechiul Testament. Am făcut o altă echipă coordonată de Silviu Tatu. Silviu şi-a dat doctoratul în Vechiul Testament şi a stat o perioadă în Israel ca să studieze cultura. La Vechiul Testament a fost foarte dificil, nici nu mi-am putut imagina înainte. Discutau zile întregi pe un paragraf. Pentru Vechiul Testament am folosit un set de manuscrise mai bun decât în alte traduceri. Lista manuscriselor este dată în Introducere la NTR. La aceasta s-au adăugat aproape 6000 de note de subsol. La început eu am protestat, că este complicat de tehnoredactat din punct de vedere tehnic. Dar ei mi-au explicat că sunt necesare. Este o lucrare bună şi eu sunt bucuros că Dumnezeu m-a folosit să pun împreună aceşti oameni. Cea mai dificilă situaţie atunci când lucrezi la un proiect mare, precum o nouă traducere a Bibliei, este momentul când apar nume. Când te duci într-un grup şi rosteşti nume, există reticenţă la nume. Şi noi am pus accent pe munca în echipă. Am trimis manuscrisul de 30 de ori ca să fie analizat. Când eram întrebat cine l-a făcut, spuneam tot timpul că este o echipă. Am mizat pe calitatea lucrului bine făcut. Toată Biblia a fost terminată de tradus în 2006. La sfârşitul acelui an a fost tipărită. Cum este primită NTR? Iosif: Am spus de la început că scopul nu este să înlocuim o altă traducere a Bibliei. În cultura noastră nu schimbi pantofii când te-ai obişnuit cu ei, ci când se rup. Un pantof nou stă ca şi tabla. Tot aşa şi Biblia, omul când se obişnuieşte cu ea îi este greu să o schimbe. Chiar şi aceeaşi traducere, omul nu îşi schimbă des Biblia. Unii folosesc toată viaţa lor de credinţă aceeaşi Biblie. Dar cei care studiază Biblia aleargă după NTR. Sunt biserici care folosesc numai NTR. Desigur, motivaţi de pastor şi încurajaţi de învăţătura bazată pe noul text. Mă gândesc la cei care nu au citit Biblia. Dacă ar trebui să aleagă între traducerea Cornilescu şi NTR, vor alege fără doar şi poate NTR, pentru că este mai accesibilă. Noi suntem obişnuiţi cu textul lui Cornilescu, dar oamenii din lume nu. NTR este într-un limbaj actual şi relevant pentru omul contemporan. Cu siguranţă mai sunt greşeli, dar greşelile pe care le-am identificat în Cornilescu sunt corectate. Dar, ca la orice traducere, este normal să mai fie lucruri de corectat. Eu zilnic primesc scrisori şi telefoane pentru a distribui Biblii în ţară. Aproape că am epuizat primul stoc de 7000 şi urmează o nouă retipărire. În septembrie, terminăm de tradus Biblia cu explicaţii, toate notele din NIV (New International Version). Cel mai important este ca Biblia să fie aplicată şi trăită în familie, iar problemele şi bucuriile vieţii să fie relaţionate la ea. |