| Gradul de satisfacţie în cuplu |
 |
 |
 |
| Scris de Petru Mihenţ |
|
 Gradul de satisfacţie în cuplu este influenţat de principalele evenimente prin care trece un cuplu de-a lungul vieţii. În prima fază, după momentul căsătoriei, gradul de satisfacţie este foarte ridicat. Ambii parteneri sunt îndrăgostiţi, sunt încă „sub anestezie”. Dar, după ce mai scade „anestezia”, îşi face apariţia prima criză numită criza mentalităţilor. El vine cu anumite idei din familia lui, ea vine cu alte idei din familia ei, şi acolo unde se întâlnesc două plăci tectonice se produc cutremure, sau unde se întâlnesc două ape curgătoare se produc vârtejuri. Această criză se manifestă şi înainte de momentul nunţii, dar pentru că în acea perioadă pasiunea este mare, izbucnirile sunt temperate.  Pentru a preveni această criză, Scriptura zice: „...va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa...” (Genesa 2:24). Şi cei mai mulţi cred că „a părăsi pe tata şi pe mama” înseamnă să te muţi la două străzi depărtare, într-un alt oraş sau într-o altă ţară. Nu este vorba despre o despărţire spaţială, ci cognitivă şi afectivă. „A lăsa pe tata şi pe mama” înseamnă a te desprinde de ideile şi practicile moştenite din familia ta, ceea ce e extrem de greu. Altfel spus, trebuie să tai a doua oară cordonul ombilical. Această criză poate să dureze în general până la trei ani, chiar până la cinci ani în unele cazuri, iar unii nu o finalizează niciodată. Noua familie trece peste această criză prin „lăsare” şi „lipire”, sau prin desprinderea de concepţiile cu care vine fiecare din familia de origine şi dedicare faţă de partener. După criza mentalităţilor are loc un alt eveniment: naşterea primului copil. Gradul de satisfacţie scade odată cu naşterea primului copil. Cum se explică acest fapt? Până în acest moment cei doi erau implicaţi romantic, aveau intimitate când voiau ei, dar acum, dintr-odată, apare un mic dictator care dă alarme noaptea şi trebuie să rezolvi problema. Şi soţia îi dă un cot soţului: „E rândul tău!” Şi el, cu ochii cârpiţi de somn spune: „Mâine trebuie să mă duc la serviciu! Du-te tu!” În mod cert, asta-i faza când un cuplu trebuie să reziste unei presiuni enorme. Din punct de vedere al energiei, cei doi sunt secătuiţi, dar nu numai atât, soţia începe să îşi schimbe personalitatea. Dintr-odată, nu e numai soţie, e şi mămică. Femeile se identifică mult mai mult cu relaţiile lor, iar bărbaţii se identifică cu realizările lor. Femeia începe să îşi clădească identitatea în jurul noii relaţii care a apărut. Un element a intrat în sistem, copilul, şi dezechilibrează tot sistemul. Relaţia de cuplu este o echilibrare continuă. Lucrurile sunt într-o permanentă schimbare şi trebuie să te adaptezi din mers. Acest proces se numeşte echilibru dinamic. Prima adaptare are loc la criza mentalităţilor, dar adaptarea trebuie să continue şi la naşterea primul copil. Se naşte al doilea, al treilea copil, şi fiecare nou element care intră în sistem dezechilibrează sistemul, dezechilibrează ordinea care s-a creat, ceea ce presupune o nouă reechilibrare, o nouă readaptare. Un alt lucru care determină scăderea gradului de satisfacere în cuplu este şcoala. Tata şi mama trebuie să lase totul deoparte şi încep să facă înmulţiri, declinări şi mai ştiu eu ce. Trebuie să o ia din nou de la zero, cu manualul alături, ca să îşi asiste copilul la teme. După şcoală vine o fază critică: adolescenţa. În adolescenţă, tinerii încep să-şi clădească identitatea, şi fac acest lucru prin sfidarea părinţilor. Adolescentul se dezice de sistemul lor de valori, vrea să arate că este cineva, că are identitatea lui.
 Tocmai în perioada asta şi tata intră într-o criză de identitate, criza vârstei mijlocii, iar mama trebuie să ţină echilibrul acolo. În jurul vârstei de 40 de ani, bărbatul intră într-o criză de identitate. Îşi evaluează realizările, îşi dă seama că viaţa trece şi nu arată aşa cum şi-o imagina el la 20 de ani. La 30 de ani e un punct de cotitură. După ce ai trecut de vârsta de 30 de ani eşti copt la minte. Până atunci ai crezut că tot ce zboară se mănâncă, şi încă mergi ascendent până la 35 de ani. La 35 de ani intri într-o fază de platou, care ţine până pe la 40, 45 de ani. După 45 de ani e ieşirea din garanţie. Când ai trecut de 50 de ani, deja ai luat-o binişor la vale şi chiar că e o criză serioasă că începi să interiorizezi moartea. Dacă ai trecut de 50, şi luni de zile nu te doare nimic, înseamnă că deja eşti în sânul lui Avraam. Când ai ajuns la 70 de ani deja eşti expirat, iar de la 80 încolo trăieşti ilegal, că Scriptura zice: „…cei mai tari până la optzeci de ani…” (Psalmul 90:10)
|
