Când femeia se închină, totul în jur înfloreşte... PDF Imprimare Email
Scris de Corina Barbu   

1 martie. Ziua Femeii. 8 martie. Ziua Mamei. Mărţişoare. Flori. Cadouri. Răsfăţată de toată lumea. A fost luna ta. Ai fost în centrul atenţiei în luna martie. Dar, de fapt, de ce te-au apreciat toţi în această lună? Care este valoarea ta ca femeie? Ce te face unică în acest Univers?

Poate nici nu ai avut timp să meditezi la aceasta. Ai primit toate cadourile, toate aprecierile în grabă. Alergi toată ziua în stânga, în dreapta. Soţul are nevoie să îl încurajezi. Pe copii trebuie să îi îngrijeşti. Cei de la birou nu se pot descurca fără tine. Nu ai timp să te mai gândeşti la tine. La valoarea ta.

Stop!... A venit timpul să iei o pauză din toată alergarea zilnică. Opreşte-te şi meditează la viaţa ta.
Eşti casnică? Femeie de carieră? Slujitoare în biserică? Indiferent cu ce te ocupi, ai nevoie să iei o pauză din când în când. Te-ai săturat să stai acasă cu copiii 24 de ore din 24? Nu mai vrei să vezi biroul în care trebuie să lucrezi? Slujeşti în biserică şi câteodată persoanele uită să te încurajeze sau să-ţi mulţumească pentru ceea ce faci? Am învăţat o nouă perspectivă asupra muncii. Vreau să ţi-o împărtăşesc şi ţie. Cu siguranţă te va ajuta!
Ai fost creată să Îl lauzi pe Dumnezeu, să I te închini Lui cu tot ce ai, cu tot ce însemni tu. Dumnezeu aşteaptă să petreci timp cu El în fiecare zi. Acest lucru nu este aleatoriu. Trebuie să îţi faci timp pentru a povesti cu El. El este singurul care îţi înţelege toate bucuriile, toate durerile, toate supărările, toate dezamăgirile. Şi chiar Dumnezeu apreciază atunci când alegem să ne deschidem sufletul înaintea Lui. David spune în Psalmul 51:17 „Jertfa plăcută lui Dumnezeu este un duh zdrobit; Dumnezeule, Tu nu dispreţuieşti o inimă frântă şi mâhnită”.  Nu poţi face lucrurile cu toată inima şi cu toată bucuria dacă tu eşti supărată şi frustrată. Toţi oamenii au nevoie de o pauză din când în când. Chiar şi noi, femeile! Aşa am fost create. Avem nevoie să ne luăm „doza” de a merge mai departe. Cum poţi să-i ajuţi pe cei de lângă tine dacă inima ta este goală? Soţul, copiii au nevoie de încurajări, de susţinere, dar tu trebuie să le primeşti de undeva.
De fiecare dată când mergi înaintea lui Dumnezeu devii ca nouă. El îţi dă putere. Te ridică din nou. Te încurajează să mergi mai departe chiar şi atunci când ţi se pare că toate sunt împotriva ta. Fă-ţi timp pentru Dumnezeu, pentru că atunci eşti ridicată şi îmbărbătată cel mai mult. Închină-te Lui în fiecare zi!
Cum să te închini în fiecare zi? Prin tot ce faci te poţi închina. Gândeşte-te la următoarea afirmaţie. Cum s-ar schimba sentimentele tale faţă de muncă dacă ai înţelege că aceasta poate fi închinare? Lumea ar fi schimbată total dacă toate am spune când plecăm la muncă: „Am plecat la închinare!”. Dimineaţa te trezeşti să pregăteşti copiii pentru şcoală, spune-ţi: „Îmi încep închinarea!”. Trebuie să pleci la lucru, du-te cu o inimă bună, fii pregătită de închinare! Atunci când slujeşti oamenilor, te poţi închina cu toată inima. O atitudine ca aceasta schimbă munca pe care o facem, dar ne schimbă şi pe noi.
Biblia spune: „Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hristos.” (2 Corinteni 3:23-24). Traducerea contemporană în limba engleză a acestui verset este „Dă tot ce ai. Lucrează din inimă pentru adevăratul tău Stăpân, Dumnezeu, încrezător că vei primi salariul întreg împreună cu moştenirea cerească. Aminteşte-ţi mereu că Stăpânul pe care Îl slujeşti este Hristos.” Sună bine! Ne încurajează să slujim indiferent de domeniul în care suntem implicate.  

 

Linda Dillow, în cartea „Împlineşte-mi sufletul însetat”, spune că o femeie are succes dacă:

  • Îşi face munca pentru Domnul, adevăratul ei Angajator,
  • Îşi face munca din inimă punând suflet în ceea ce face,
  • Lucrează nu pentru o răsplată temporară, ci pentru una eternă, care va dura veşnic.

Uneori avem tendinţa de a crede că locul nostru de muncă nu este la fel de important ca altul. Poate te gândeşti că un loc de muncă sau o activitate este mai spirituală decât alta. Nu este adevărat! Fiecare activitate este la fel de importantă dacă pui inimă şi o faci ca o închinare pentru Dumnezeu. Dacă aduci înaintea Lui toate sarcinile pe care le ai, acestea vor aduce bucurie altora şi vor fi primite ca închinare. Dumnezeu a creat toate lucrurile. Pe unele femei le vrea închinătoare când acestea îngrijesc de copii şi de casă. Pe unele le vrea închinătoare la birou, pe altele când slujesc în biserică. Scopul lui Dumnezeu este de a ne închina Lui. Această închinare ne transformă pe noi. Dumnezeu poate exista şi fără închinarea noastră, dar noi suntem transformate atunci când alegem să ne închinăm. A. W. Tozer a spus: „Noi suntem aici să fim în primul rând închinători şi doar în al doilea rând lucrători... Munca făcută de un închinător poartă în ea eternitatea.”
Suntem puse în locul care l-a vrut Dumnezeu pentru noi. Fiecare avem puterea de a influenţa societatea şi oamenii din jur. Alegerea este a noastră dacă influenţăm sau ne lăsăm influenţate. Putem influenţa când alegem să lucrăm sau să slujim cu o atitudine de închinătoare. Lumea, cu siguranţă, va observa că facem lucrurile într-un mod diferit.
Copiii şi soţul tău vor aprecia tot ce faci pentru ei. Ca fiică mi-au trebuit 23 de ani să-mi dau seama cât de mult a însemnat ca mama să stea acasă să aibă grijă de noi şi să îl susţină pe tata. Dar apreciez din toată inima ce a făcut mama pentru noi, chiar dacă de multe ori ştiu că nu mai avea răbdare şi putere. Contează foarte mult, ca mamă, să investeşti în copiii tăi, să petreci timp cu ei. O mamă a cinci copii a spus: „Când ai zece mâini care te îmbrăţişează nu-ţi mai trebuie nimic!”. Deci,  fii gata de închinare!
Roagă-te să ai curajul să influenţezi oamenii la locul de muncă. Zâmbeşte şi mergi cu inimă în fiecare zi la serviciu. Clienţii tăi vor aprecia dacă îţi dai interesul pentru ei, dacă eşti amabilă. Vor vedea că eşti diferită, că faci lucrurile cu o altă atitudine. Dar, de fapt, ei nu ştiu că tu te închini prin ceea ce faci. Iar tot ceea ce faci, faci pentru Regele tău. O perspectivă nouă. Spune în fiecare dimineaţă: „Am plecat la închinare!”.
Apreciază. Încurajează. Plângi. Bucură-te. Roagă-te pentru oamenii din biserica ta. Slujeşte cu toate talentele tale. Nu multă lume are inimă şi simte să slujească în biserică. Uneori este foarte greu să lucrezi cu oamenii, dar este cel mai frumos când investeşti în ei. Poate dura puţin timp sau ani de zile până vezi oamenii schimbaţi sau influenţaţi de ceea ce ai făcut tu. Dar nu renunţa niciodată la a sluji în biserică. Cred că Dumnezeu te binecuvântează atunci când alegi să slujeşti în biserică şi nu vei duce lipsă de nimic. Am văzut acest lucru în familia mea. Închină-te în fiecare zi!
Fii gata să te închini cu toate talentele tale, cu toate darurile tale. Noi alegem perspectiva din care privim lucrurile. Poţi fi supărată, nemulţumită, frustrată sau poţi fii o închinătoare adevărată. Poţi influenţa oamenii din jurul tău sau te poţi lăsa influenţată de ei. Depinde de tine cum vrei să vezi activităţile tale. Dă valoare fiecărui lucru pe care îl faci şi alege să îl faci ca închinare pentru Dumnezeu! Fii gata de închinare în fiecare zi!
Îţi doresc o viaţă în care să te închini lui Dumnezeu în toate domeniile. Iar binecuvântările lui Dumnezeu nu vor întârzia să apară. Fii o închinătoare adevărată!

 

 

Add comment

:D:lol::-);-)8):-|:-*:oops::sad::cry::o:-?:-x:eek::zzz:P:roll::sigh:
Bold Italic Underlined Striked Link Image List Quote


Consiliere creștină

Consiliere crestina

Pentru informaţii si programări: 0723881511