|
Interviu cu pastor Cusman Cionca
Suntem la finalul celei de-a XXII-a ediţii a conferinţei „Voia lui Dumnezeu în familie”. Care sunt impresiile pe care le aveţi la sfârşitul acestei conferinţe?
Am fost şi de data aceasta foarte mulţi. Pastorul Petru Lascău a avut teme inspirate, oamenii au fost receptivi, s-au simţit bine… Din punctul meu de vedere, ca unul care am organizat-o împreună cu ceilalţi din biserica Metanoia, cred că a fost o conferinţă reuşită. Dacă ar fi să fac o retrospectivă, pot să spun cu toată onestitatea că am avut douăzeci şi două de conferinţe reuşite. Mai ales în ultimii ani Dumnezeu ne-a binecuvântat şi a adus o stare de confort şi bună dispoziţie. E harul lui Dumnezeu pentru noi!
Această conferinţă există de mulţi ani, şi numărul participanţilor a crescut de la an la an; ba mai mult, oamenii îşi achită preţul conferinţei. Cum explicaţi succesul acestei conferinţe, când pe piaţă există tot felul de oferte?
E simplu! E simplu când mă uit în urmă, dar nu şi când privesc în faţă. (1) Conferinţa aceasta s-a născut pentru că a fost o viziune de la Dumnezeu. Viziunea pentru o conferinţă de familii a venit, în urmă cu treisprezece ani, ca o provocare din partea lui Dumnezeu. Am fost provocaţi atunci, am răspuns prin credinţă şi acesta este motivul pentru care merge. (2) Trebuie să recunosc că toţi conferenţiarii, pe parcursul acestor ani, au fost însoţiţi de Duhul lui Dumnezeu, au vorbit bine, s-au întrecut pe ei înşişi şi cred că la această conferinţă au dat mai mult decât în altă parte. (3) Plus, familiile vin aici tânjind după ceva; nu vin într-un concediu, ci vin efectiv să audă vocea Domnului pentru familie. Fiind deschişi, se crează cadrul potrivit pentru un timp excelent. De aceea spun că, după treisprezece ani, încă suntem pe culme şi avem succes.
În timpul conferinţei aţi făcut o referire la viaţa politică; cred că ar fi interesant, pentru cei care citesc acest interviu, să vă audă perspectiva în ce priveşte implicarea creştinilor în viaţa politică.
Vreau să fiu foarte deschis şi să spun că această conferinţă este un drum nou pe care l-am început în urmă cu treisprezece ani. Acum mă uit în urmă şi spun că se poate. Aveam un „ideolog” care spunea: „Ce dom’le?! Eu să iau sabia şi să fac drum prin junglă!” Da, trebuie făcut drum prin junglă, inclusiv prin viaţa politică. Eu cred că peste douăzeci de ani voi fi la Cotroceni când un frate de-al meu va depune jurământul de preşedinte al ţării! Cred că Ekklēsia lui Hristos este chemată să influenţeze Ţara Românească de la guvern, parlament, până la consilii locale şi judeţene; cred în implicarea în politică a oamenilor născuţi din nou!
|