Toata lumea stie ca anul acesta este unul electoral. Mie personal mi-a placut politica inca de mic. De fapt, una dintre cartile mele preferate era un roman clasic despre Razboiul Rece numit Being an American Can Be Fun (Sa fii american poate fi ceva distractiv)

Un lucru insa este foarte ciudat. Biserica – locul in care nu trebuie sa-ti fie teama, locul in care se discuta problema pacatului si unde poti fi profetic, locul in care te confrunti cu problema martirajului – este, in acelasi timp, insa si locul unde ti se spune: „Nu discuta despre politica!”. Sau poate locul unde ni se spunea acest lucru - bisericile de genul celor in care eu am crescut. In acelasi timp insa, exista si traditii mai diferite. De exemplu, Biserica afro-americana mult timp a constituit locul cel mai sigur in care se putea discuta politica.

Sa vorbesti despre religie si politica fara sa fii parte din vreo organizatie?

Care ar fi problema? Politica reprezinta o sfera importanta a activitatii umane de care Dumnezeu este interesat. Teologul si politologul german Abraham Kuyper (oare de ce nu mai exista si in ziua de azi astfel de oameni?) a spus: „Nu exista nici macar un centimetru din creatie despre care Isus Hristos sa nu spuna: «Este al Meu !». Si totusi atunci cand oamenii (inclusiv liderii bisericilor) isi asuma postura de a exprima tendintele politice ale lui Dumnezeu, lucrurile incep sa se tulbure.

In cea de a doua prelegere inaugurala a lui Abraham Lincoln, care ramane una dintre cele mai reprezentative reflectii teologice prezidentiale, el spune: „Ambele parti (Nordul si Sudul) citesc aceeasi Biblie si se roaga aceluiasi Dumnezeu si fiecare invoca ajutorul lui Dumnezeu in lupta impotriva celuilalt.” Deci, atunci cand incerci sa postezi politica in acest context ai ceva de furca.

Imagineaza-ti ca alegem cei mai corecti oameni in toate departamentele. Presedintele, Congresul, guvernantii, consilierii, etc. Sa ne imaginam ca acesti guvernanti ideali instaureaza o politica dreapta si corecta. Fiecare bucatica din legislatie – de la legile locale, coduri de taxe, politica imigratiei, amenzi - totul este exact asa cum crezi ca ar trebui sa fie.

• Oare acest gen de administratie ar fi perfecta?
• Oare inimile parintilor ar fi intoarse catre copiii lor?
• Oare toate casniciile ar fi exemple de dragoste, fidelitate si devotament?
• Oare mandria si lacomia ar fi abolite prin lege?
• Oare pastorii asistenti ii vor vedea pe pastorii seniori modele de echilibru si armonie?
• Sau oare fiintele umane ar fi capabile sa-si domine instinctele de manie, narcisism sau sexualitate?
• Oare ai deveni tu femeia sau barbatul care ar trebui sa fii?

As cita cuvintele lui Macaulay Culkin: „Nici vorba!”. Asta deoarece nici un sistem creat de om nu are puterea de a schimba inima omului. Nici chiar democratia, capitalismul, sau orice alta combinatie de sisteme. T.S. Elliot spunea despre umanitate: „Noi ne dorim un sistem de ordine atat de perfect incat sa nu mai fim nevoiti sa fim si buni.”

Sistemele sunt importante, insa ele sunt si complicate. Istoricul Mark Noll vorbeste despre faptul ca evanghelicii nu sunt foarte buni politicieni, deoarece lor le place simplitatea: bun versu rau, corect versus gresit. Aranjamentele politice si economice abunda intr-o complexitate de nuante. O legislatie bine intentionata poate sa nu aduca insa si rezultate bune. In momentul in care le-am spune oamenilor ca fiecare factura este o batalie intre fortele dreptatii si cele ale intunericului, noi nu am mai servi cum se cuvine sistemul. Insa, ne specializam in polarizare.

Avem dreptul sa participam la procesul politic. Avem dreptul de a vota, de a fi educati si de a ne implica. Ar trebui insa sa o facem intr-o maniera civica, cu respect si degajare. Sa ne amintim totusi ca viziunea bisericii nu este aceea de a constitui un grup in plus de interese politice.

Rasa umana are nevoie de un alt gen de administratie. Si exista doar o singura posibilitate. Cineva trebuie sa spuna: „Imparatia lui Dumnezeu este aproape. Pocaiti-va si crede-ti in Evanghelie!” Carturari ca N.T. Wright spun ca aceste cuvinte au o incarcatura politica extraordinara. Ele parodiaza strigatele Romei care il proslavea pe Cezar.

Vestea pe care o raspandea Biserica Primara era din start in contradictie cu imperiul. Interesant, cand te gandesti ca Biserica era formata din cateva mii de amarati in timp ce imperiul avea milioane de suflete. Parea a fi clar cine va castiga. Si totusi, iata-ne doua mii de ani mai tarziu, dand copiilor nostri nume ca Petru, Maria sau Pavel; si cainilor nostri nume ca Cezar sau Nero.

Evanghelia Bisericii Primare detinea notiuni de politica, insa ei nu au facut parte din organizatii politice. Credinciosii trebuie sa detina acel loc care se afla deasupra oricarui partid omenesc si deasupra oricarui candidat sau platforma politica. Biserica din punct de vedere istoric nu s-a descurcat prea bine atunci cand s-a asociat prea indeaproape cu statul. Cuvintele Evangheliei trebuie sa transcedenteze mult mai inalt ca sa poata avea un impact cat mai profund.

Recent, fiica mea mi-a daruit un CD cu o veche piesa de pe Brodway, cu numele Camelot. Richard Burton la sfarsit, pe un ton foarte visator canta:

„Nu lasati sa fie uitat,

Ca odata a fost cineva

Care a stralucit pentru un moment…”

Ma gandeam oare de ce suna atat de evocativ? Apoi, mi-am dat seama. In amintire nu ramanea de fapt nici Camelot, nici Regele Arthur, Constantine, sau oricare ar fi candidatul tau favorit, ci doar un simplu tamplar devenit invatator, care s-a declarat Mesia si pentru aceasta a fost crucificat.

John Ortberg – Este editor la revista Leadership journal si pastor la Menlo Park Presbyterian Church in Menlo Park, California.

Sursa: http://www.christianitytoday.com/leaders/newsletter/2008/cln80505.html