Revista 6
Aici sunt postate articolele din revista Voia lui Dumnezeu in familie, Nr. 6. Cititi-le si daca va place trimite-ti recomanda'i unui prieten si lasati un comentariu.


Top 10 FAQ PDF Imprimare Email
Scris de Cusman Cionca   

 Partea I

     În perioada verii, biserica Metanoia a avut un proiect numit TOP 10 FAQ (Frequently Asked Questions), care a constat în mai multe faze. Mai întâi am identificat un număr de peste 46 de întrebări considerate spinoase, actuale şi practice. În a doua etapă, am organizat un vot în biserică şi pe pagina noastră de Internet, www.metanoiaorg.ro, pentru a selecta doar 10 întrebări după numărul voturilor. O a treia etapă a constat în a avea dezbateri în cadrul bordului bisericii pe marginea întrebărilor, pentru a încerca să avem o părere comună, biblică şi publică. Ultima etapă a fost răspunsul efectiv la întrebări dat în programul de duminică seara, 3 august 2008.
     Au existat un număr de 303 votanţi, care au avut de selectat 10 din cele 46 de întrebări. Rezultatul final a constat în listarea a 10 întrebări în funcţie de numărul voturilor pe care aceasta le-a primit.

Clasament

Numărul şi conţinutul întrebării

Număr de voturi

Locul 1

32. Cum distingem dacă o persoană care profeţeşte are un mesaj autentic din partea lui Dumnezeu sau doar manipulează şi doreşte să fie în centrul atenţiei? Dacă există evidenţe incontestabile ale faptului că mesajul său este fals şi urmăreşte scopuri personale, ce atitudine trebuie să se ia în biserică şi faţă de acea persoană?

135

Locul 2

12. Trebuie să fim prieteni cu toată lumea? Sunt antipatiile un păcat?

122

Locul 3

43. Ce spune Biblia despre dans? Este păcat să dansezi?

101

Locul 4

38. Cât decid eu şi cât decid alţii pentru mine? Care ar fi limita dintre călăuzire şi discernământ?

92

Locul 5

23. Slujire sau carieră?

89

Locul 6

33. Care ar trebui să fie atitudinea unui soţ/soţie creştin/ă dacă află că este înşelat/ă de partenerul de viaţă?

89

Locul 7

46. Într-un context al toleranţei şi al permisivităţii, ce mai considerăm „păcat”?

88

Locul 8

17. Care este semnificaţia îndemnului biblic: „Şi voi, părinţilor, nu întărâtaţi la mânie pe copiii voştri (...)”– Efeseni 6:4?

87

Locul 9

6. Care sunt perspectivele biblice asupra depresiei?

83

Locul 10

37. Piercing, tatuaj sau chirurgie plastică - sunt aceste practici păcate?

81

     În următoarele numere ale revistei vom încerca să oferim răspunsurile scrise la aceste întrebări. Pentru a ne păstra interesul, răspunsurile vor fi oferite în ordine inversă. În acest număr vom avea introducerea şi întrebarea 10.

Introducerea:
     Abordez aceste întrebări cu emoţii, pentru că ştiu că mai toate culorile se trag de la două culori, de la alb şi negru. Foarte mulţi poate aveţi aşteptări de genul acesta: „Vreau să ştiu: E albă? Albă să fie! E neagră? Neagră să fie!” Probabil că unii dintre dvs. veţi fi dezamăgiţi, iar altora li se va confirma perspectiva.
     Înainte de a începe, vreau să spun câteva lucruri. Am discutat în această săptămână asupra acestor întrebări şi, în parte, aceste răspunsuri sunt răspunsurile noastre, dar în acelaşi timp nu vreau să mă spăl pe mâini, ci îmi asum responsabilitatea pentru răspunsurile date.
Cred că Metanoia este biserica lui Hristos, şi când spun asta, spun că ea este ceea ce are Dumnezeu mai bun în lumea aceasta, însă acelaşi lucru aş fi gata să îl spun dacă aş fi în oricare altă biserică. Ekklesia este Biserica lui Hristos formată din oamenii cei mai selecţi, pe care Duhul lui Dumnezeu îi pune împreună pentru scopurile Lui. De aceea, răspunsurile le voi supune acestei perspective, suntem Ekklesia lui Hristos şi trăim pentru scopurile Lui. Orice creştin, dacă ar fi întrebat: „Pentru ce trăieşti?”, ar trebui să răspundă: „Pentru scopurile Lui!” Dacă nu avem perspectiva aceasta, răspunsurile şi practicile noastre vor fi relative.
     Trebuie să spun şi un principiu din 1 Corinteni 6:13, 19, 20: „Mâncărurile sunt pentru pântece, şi pântecele este pentru mâncăruri. Şi Dumnezeu va nimici şi pe unul şi pe celelalte. Dar trupul nu este pentru curvie: el este pentru Domnul, şi Domnul este pentru trup. „…” Nu ştiţi că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care L-aţi primit de la Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ. Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.“ (1 Corinteni 6:13, 19, 20)
     Pentru că întrebarea 10 vorbeşte despre trup, trebuie să ştim că trupul nu este al meu, nu pot să fac ce vreau cu el. El va fi înviat cu aceeaşi putere cu care a fost înviat Hristos.
     Nu vreau să avem decât perspectiva Scripturii. Vreau să ştiţi că sunt cu inima curată şi nu vreau să ţin cu nicio tabără, dacă sunt tabere. Nu vreau să ţin cu conservatorii şi nici cu reformiştii. Mi-am propus, cât m-a luminat Dumnezeu pe mine şi pe cei cu care am vorbit, să spun ceea ce spune Dumnezeu. Unde Dumnezeu nu spune nimic, vreau să tac şi tăceţi şi dvs. dacă puteţi; dacă nu, Dumnezeu să ne dea pocăinţa şi unora şi altora.            
Se va comenta mult pe marginea răspunsurilor la aceste întrebări, şi dacă se comentează e bine... Dar vreau să mai privim la două versete în spiritul cărora vor fi răspunsurile la întrebări.
     „Dar când urmaţi propriile voastre înclinaţii greşite, viaţa voastră va produce rezultate proaste cum ar fi: gânduri necurate, goana după plăceri senzuale, idolatrie, spiritism (adică încurajarea activităţii demonilor), ură şi lupte, gelozie şi mânie, efortul permanent de a obţine pentru tine tot ce e mai bun, nemulţumirile de tot felul şi critici, impresia că toţi ceilalţi sunt greşiţi şi numai cei din grupuşorul tău au dreptate – apoi ar mai fi: doctrina greşită, invidia, crimele, beţia, petrecerile deşănţate şi toate celălalte de felul acesta. Daţi-mi voie să vă spun încă o dată, cum v-am mai spus-o, că oricine trăieşte o astfel de viaţă nu va moşteni Împărăţia lui Dumnezeu.” (Galateni 5:19-21) – Traducerea Living Bible (Noul Testament pe înţelesul tuturor).
„Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.“ (Galateni 5:17)

Piercing, tatuaj sau chirurgie plastică - sunt aceste practici păcate?

     Piercingul este practica modificării trupului prin inserarea de accesorii metalice în anumite zone ale corpului, precum ureche, limbă, nas, sprânceană...
Aş vrea să facem o înţelegere acum la început. Haideţi să ne dezbrăcăm de toată ştiinţa noastră. Noi suntem români şi e destul de greu lucrul acesta. Noi socotim unele lucruri păcat înainte de a şti ce spune Biblia despre acel lucru, şi pe unii dintre noi nici nu ne interesează ce spune Biblia. Acesta este un adevăr care mie mi-a făcut bine; şi anume, să mă uit în Scriptură şi să văd cu adevărat ce are Biblia de spus cu privire la aceste lucruri. Păcat înseamnă „a greşi ţinta”. Sunt lucruri despre care Biblia tace. Sunt subiecte contemporane despre care nu găsim mai nimic în Biblie. Sunteţi de acord că nu a fost chirurgie plastică pe vremea apostolilor? Dar piercing a fost?
     Să vă mai spun un lucru. Eu nu răstălmăcesc Scriptura şi cred că mă tem de Dumnezeu. Sunt lucruri scrise în Scriptură pentru „atunci şi acolo” şi lucruri scrise pentru „acum şi aici”. De exemplu, felul cum s-au îmbrăcat apostolii nu este normativ. Eu pot să mă îmbrac cum se îmbrăcau apostolii, dar o să par un caraghios, sau unul venit din altă lume. Trebuie să avem bunul simţ şi să dăm curs secolelor care au trecut de la scrierea Scripturii, să vedem ce au adus nou pe piaţa piercingului.
     Anumite lucruri sunt declarate foarte clar păcat în Scriptură, pentru altele trebuie să cercetăm. De exemplu, încălcarea Decalogului este păcat. Să nu furi, să nu minţi... Câţi mai considerăm minciuna un păcat? Hai să fim oneşti! Asta mă doare şi mă înfurie... Vorba Domnului Hristos: „Strecurăm ţânţarul, dar înghiţim cămila!” Trebuie să ne pocăim şi să avem o atitudine corectă faţă de toate lucrurile.
     Când am citit în Scriptură despre piercing.... Trageţi concluziile împreună cu mine.
     „Au venit îndată bărbaţii şi femeile, toţi cei cu tragere de inimă, şi au adus belciuge de nas, inele, cercei, brăţări, salbe şi tot felul de lucruri de aur; fiecare a adus prinosul de aur, pe care-l închinase Domnului.“ (Exodul 35:22)
Mai spun încă o dată. Asta era „atunci şi acolo”. Dacă ar fi acum ceea ce a fost în Exod, am spune că ei ar fi mai răi decât păgânii. Dar ăsta era poporul lui Dumnezeu din vremea aceea. Nu cred că este cazul să interpretăm într-un mod extrem că le-au dat jos pentru lucrarea Domnului. Le-au dat jos, dar erau ale lor şi erau purtate în vremea aceea.  
     „Ghedeon le-a zis: «Am să vă fac o rugăminte: Daţi-mi fiecare verigile de nas pe care le-aţi luat ca pradă.» – Vrăjmaşii aveau verigi de aur, căci erau Ismaeliţi. – Ei au zis: «Ţi le vom da cu plăcere.» Şi au întins o manta, pe care a aruncat fiecare verigile pe care le prădase. Greutatea verigilor de aur pe care le-a cerut Ghedeon a fost de o mie şapte sute de sicli de aur, afară de lunişoare, de cerceii de aur şi hainele de purpură, pe care le purtau împăraţii Madianului, şi afară de lănţişoarele de la gâtul cămilelor lor.“ (Judecãtori 8:24-26)
     Ştiţi care este problema la noi? Vreau să fiu clar şi direct: haine putem purta de orice firmă, indiferent cât costă, dar nu cumva să am un lănţişor la gât! Aici spune şi despre „hainele de purpură”... Adică, pot să am maşina cea mai tare din parcare, dar să fiu smerit în biserică. Oameni buni, ne furăm căciula singuri, judecăm cu două măsuri... „Că aşa am primit credinţa...” Care credinţă?
     De aceea, eu spun aşa: pentru „atunci şi acolo” a fost piercing. Mie nu-mi plac, dar trebuie să admit că au existat. Au purtat brăţări la picioare, au purtat cercei în nas...
     Acum mai trebuie să recunoaşteţi un lucru... În Timişoara, sunt 29 de biserici evanghelice. Toate au anumite asemănări, dar au şi deosebiri. Ştiţi de ce se deosebesc? Pentru că unii vor să accepte anumite lucruri, iar alţii nu. De aceea, trebuie să avem maturitatea suficientă să nu judecăm, să nu etichetăm. În fiecare biserică există o autoritate a bisericii. Cine este această autoritate a bisericii? Pastorul, împreună cu ceilalţi păstori. Vă place sau nu vă place, în orice biserică veţi găsi lucrul acesta. Ca atare, ca autoritate a bisericii, aceste lucruri s-au purtat pe vremea lui Moise, pe vremea judecătorilor, dar noi, ca biserică, Metanoia, nu spunem bun venit acestor practici. Spunem că e bine ca oamenii să nu le poarte. Dar dacă va veni mâine cineva cu un cercel în sprânceană, ce vom face? Îl vom scoate afară? Nu. Vor spune unii „mai spirituali”: „După ce se va pocăi îl va da jos.” Poate da, poate ba. Noi trebuie să avem o Evanghelie pentru toţi oamenii. Repet, eu personal nu agreez bijuteriile puse en-gross pe cineva, dar nu am dreptul să spun că este mântuit sau nu după ce are pe el, ci după ce are în inimă. La Metanoia am ajuns la un consens şi am spus „nu” piercingului.
Mergem mai departe să vedem ce facem cu tatuajul.
     „Să nu vă faceţi tăieturi în carne pentru un mort şi să nu vă imprimaţi niciun semn pe piele. Eu sunt Domnul.” (Leviticul 19:28) (Noua traducere în limba română, NTR). Versetul acesta este clar în contextul idolatriei. Atunci Moise a spus nu; biserica Metanoia, pentru vremea de acum, spune nu. Dar dacă va veni unul şi e plin de tatuaje, ce facem? Îl vom boteza cu tatuaje, sau îl vom trimite la chirurgie plastică? Părerea mea este că îl vom boteza cu tot cu tatuaje şi nu se va ruga Domnului să facă o minune să i le ia.
     Cât despre chirurgia plastică, sunt de acord ca, dacă ai un nas cârn, să te duci să faci operaţie de deviaţie de sept. Dacă ai fost gras şi ai slăbit şi ţi-a rămas multă piele, du-te la chirurgie plastică...
     Asta este întrebarea care a fost aleasă de foarte mulţi: „Piercing, tatuaj sau chirurgie plastică - sunt aceste practici păcate?” Vreau să spun că Domnul Isus Hristos a venit să ne mântuiască din păcat, iar noi ne punem problema piercingului, tatuajului şi a chirurgiei plastice. Înseamnă că ne preocupă lucruri mărunte. Asta este părerea mea! N-am fost foarte încântat de ceea ce s-a ales, dar am respectat opinia celor care au votat şi, în principiu, cam asta am putut să răspundem.

 
Interviu cu Petru Mihent PDF Imprimare Email
Scris de Valentin Dedu   

Interviu cu Petru Mihenţ

Care este părerea dvs. despre conferinţa Voia lui Dumnezeu în familie?
Eu sunt încântat. Cred că aveam nevoie de oaza asta de spiritualitate. În alergarea de fiecare săptămână te epuizezi, şi din când în când e nevoie să îţi încarci bateriile.

Care sunt pericolele pe care lumea le poate aduce în familia creştină?
Pericolele sunt multiple. Noi facem baie într-o cultură cu tente extrem de materialiste şi, pur şi simplu, asimilăm sistemul de valori al lumii în care suntem, fără să conştientizăm asta. Exact cum înveţi limba maternă, tot aşa creştem într-o anumită cultură fără să realizăm, doar ne trezim că o practicăm. Şi cred că este cazul să luăm o pauză şi să ne analizăm sistemul de valori. Sistemul de valori promovat de mass-media seamănă cu cel creştin în multe aspecte, dar totuşi sunt elemente periculoase.

Care sunt valorile creştine care ar trebui mai mult promovate în societate?
În primul rând, accentul pe familie. Se pune un accent pe individ şi pe satisfacţia imediată. Eu cred că un creştin trebuie să aibă un spirit de sacrificiu. Lumea zice: „Ferice de cei care sunt de succes”, iar Scriptura zice: „Ferice de cei care suferă pentru Dumnezeu, care sunt prigoniţi pentru Numele Său”. Lumea zice: „Ferice de cei cu trupul perfect”, Evanghelia zice: „Ferice de cei cu spiritul curat.”

 
Interviu cu Petru Lascau PDF Imprimare Email
Scris de Valentin Dedu   

Interviu cu Petru LascĂu
„Divorţul este mai rău decât moartea.”

 

Petru Lascău este pastorul bisericii penticostale române Elim, din Phoenix, Arizona. Este căsătorit cu Rodica şi împreună au trei băieţi. Petru Lascău a publicat mai multe cărţi, printre care Biserica în asediu, Paşi spre lumină (eseuri), Semnătura iubirii (poezie), Între zâmbet şi suspin, În răcoarea dimineţii (meditaţii), Lupta cu somnul (eseuri).
Cu ocazia celei de-a XXII-a ediţii a conferinţei Voia lui Dumnezeu în familie (6-8 iunie 2008), pastorul Petru Lascău a acordat un interviu revistei Voia lui Dumnezeu în familie.

Povestiţi-ne puţin despre familia dvs. Oamenii vă cunosc din conferinţe, din cărţile pe care le-aţi scris, dar poate nu cunosc prea multe despre familia dvs.
Ne-am cunoscut în timpul studenţiei şi imediat după terminarea facultăţii ne-am căsătorit, în 1974. Povestea noastră de dragoste din timpul studenţiei s-a materializat într-o familie frumoasă, pe care am construit-o de-a lungul anilor în diferite părţi ale lumii, pot spune acum. După ce am stat în Arad, ne-am mutat la Oradea, apoi în 1984 ne-am mutat în Statele Unite ale Americii. Avem trei copii, trei băieţi. Soţia mea o să fie o soacră cu trei nurori. În America am slujit în două biserici. Am fost 17 ani pastorul bisericii Filadelfia din Chicago, şi în ultimii ani păstoresc biserica Elim din Phoenix, Arizona.

Care au fost cele mai grele momente din viaţa de familie?
Cu trecerea anilor tot ce a fost greu se pare că se uită, totuşi aş putea menţiona schimbarea aceasta dramatică provocată de mutarea în America; cu copii mici, adaptarea la o nouă cultură, la o nouă limbă, la o nouă lume… Probabil, un episod foarte dramatic este divorţul prin care a trecut unul dintre copiii mei. Cam atât.
                                                                                                                 
Cunoaşteţi acum două culturi; pe cea românească şi pe cea americană. Puteţi să faceţi o comparaţie şi să ne spuneţi cum îi găsiţi acum pe românii din ţara lor faţă de cei din America?
N-aş putea spune că le cunosc bine pe amândouă. Pe cea românească, de aici din ţară, am cam uitat-o, iar pe cealaltă nu am reuşit să o cunoaştem destul de bine. Sunt două lumi foarte diferite. Românii, în general, sunt tot români, oriunde ar fi. Există totuşi o diferenţă între românii din România şi cei din America; noi, cei din America, nu mai suntem români sută la sută, pentru că deja ne-am americanizat, ne-am adaptat la o altă lume, cu alte pretenţii. Însă, în general, românul este acelaşi: primitor de oaspeţi, bun la suflet, familist, şi lucrul acesta este îmbucurător. 

Cum priviţi iniţiativa unei conferinţe de familii, a unei reviste, a unei lucrări specifice pentru familii?
Cred că este de o importanţă covârşitoare această educaţie a familiei cu scopul de a-şi îmbunătăţi climatul şi relaţiile de familie. Mă bucur să văd că există interes, că lumea vine la asemenea conferinţe. A petrece la Băile Felix două zile nu este doar în beneficiul educaţional al familiei, ci şi o bună ocazie de relaxare şi părtăşie a celor doi.

Aţi pomenit despre divorţul fiului dvs. Cum v-aţi raportat la acest episod şi care este, în general, părerea dvs. despre divorţ?
După ce am trecut printr-o asemenea experienţă, am o simpatie deosebită pentru victimele acestei tragedii. Nu a fost şi nu este intenţia lui Dumnezeu ca bărbatul să se despartă de soţie. Victimele numărul unu sunt copiii, care vor suferi enorm în urma acestui eveniment. Apoi, din exeprienţa mea şi din ceea ce am văzut pe teren în calitate de pastor, un divorţ este mai rău decât moartea unuia dintre parteneri, pentru că relaţia cu fosta soţie, sau cu fostul soţ, va trebui să continue pentru tot restul vieţii. Rănile nu se vor închide niciodată. Dacă sunt şi copii la mijloc, trebuie să participi la festivitatea de absolvire a şcolii, la căsătoria copilului etc. Astfel, contactul cu fostul/a soţ/soţie este un contact permanent şi dureros; dureros şi pentru celălalt partener după recăsătorire.

Se duc românii la consiliere în America? În România este multă reticenţă. Este nevoie de consiliere?
Când vorbim de consiliere, peste tot este reticenţă la români, pentru că noi suntem o naţiune care ţinem la faţadă, ţinem la ceea ce cred oamenii despre noi şi nu ne ducem să ne spunem problemele de familie până când ele sunt extreme de grave. De aceea consilierea aproape că nu foloseşte la nimic, pentru că nu mai poţi să faci nimic când ai chemat pompierii; casa este în flăcări, paguba va fi enormă. Consilierea ajută la începutul problemelor care se nasc într-o familie. Cred că la români funcţionează mai mult prevenirea situaţiilor grave prin conferinţe de genul Voia lui Dumnezeu în familie, sau printr-o educaţie foarte susţinută în biserici, pentru că acolo unde se predică o Evanghelie autentică şi consecventă cu Scriptura, vor fi tot mai puţine probleme. Evanghelia ne ajută să prevenim problemele din familie.

În contextul secular, unde se redefineşte conceptul de cuplu, încercaţi să daţi o definiţie a familiei. În luna februarie, Parlamentul României a stipulat în Codul Familiei că o familie nu este formată din „soţi”, un termen devenit ambiguu şi interpretabil, ci familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat. Cum vedeţi în acest context familia?
Din Scriptură este clar că Dumnezeu a intenţionat ca familia să fie formată dintr-un bărbat şi o femeie. Mă bucur când aud că sunt ţări ca România care, prin lege, fac clar lucrul acesta. Definiţia familiei devine tot mai largă, tot mai ambiguă, crează tot mai multă confuzie din cauza agendelor homosexualilor care vor să redefinească complet familia. Sunt unele ţări care au redefinit familia atât de larg, încât să poată încăpea în ea orice relaţie umană sau mai puţin umană.

Care ar fi sugestiile pentru ca bărbatul să fie aşa cum îl descrie Scriptura, tot mai asemănător cu Isus Hristos?
Ceea ce văd eu în societatea contemporană, solicitările la care este supus bărbatul de astăzi sunt multiple şi diverse faţă de cele ale vremurilor trecute. Pe lângă slujba de aprovizionare a celor necesare familiei, pe lângă rolul de preot al casei lui, de lider al familiei sale, el este supus astăzi la o presiune specială care vine din feminismul foarte agresiv în spiritul căruia sunt educate femeile de astăzi, şi care pune în discuţie tocmai aceste chemări şi roluri date de Dumnezeu bărbatului. Pe lângă toate acestea, ispitele cu care este confruntat bărbatul sunt mult mai puternice şi mai diverse decât cele care au fost. De aceea, la presiunile acestea atât de mari, foarte mulţi bărbaţi cedează sub presiunea responsabilităţilor şi nu şi le mai îndeplinesc. Sunt o serie de familii abandonate de bărbaţii care fug de responsabilităţi. În America sunt milioane de bărbaţi care nu îşi plătesc pensiile alimentare, care şi-au abandonat familiile. În contextul unei culturi care te învaţă să fii fericit, să îţi cauţi propria ta împlinire, un bărbat trebuie să caute în Scriptură menirea pe care o are de la Dumnezeu şi să se achite de ea cu cinste şi cu demnitate.

Redactor: Valentin Dedu

 
Interviu cu Cusman Cionca PDF Imprimare Email
Scris de Valentin Dedu   

Interviu cu pastor Cusman Cionca

Suntem la finalul celei de-a XXII-a ediţii a conferinţei „Voia lui Dumnezeu în familie”. Care sunt impresiile pe care le aveţi la sfârşitul acestei conferinţe?
Am fost şi de data aceasta foarte mulţi. Pastorul Petru Lascău a avut teme inspirate, oamenii au fost receptivi, s-au simţit bine… Din punctul meu de vedere, ca unul care am organizat-o împreună cu ceilalţi din biserica Metanoia, cred că a fost o conferinţă reuşită. Dacă ar fi să fac o retrospectivă, pot să spun cu toată onestitatea că am avut douăzeci şi două de conferinţe reuşite. Mai ales în ultimii ani Dumnezeu ne-a binecuvântat şi a adus o stare de confort şi bună dispoziţie. E harul lui Dumnezeu pentru noi!

Această conferinţă există de mulţi ani, şi numărul participanţilor a crescut de la an la an; ba mai mult, oamenii îşi achită preţul conferinţei. Cum explicaţi succesul acestei conferinţe, când pe piaţă există tot felul de oferte?
            E simplu! E simplu când mă uit în urmă, dar nu şi când privesc în faţă. (1) Conferinţa aceasta s-a născut pentru că a fost o viziune de la Dumnezeu. Viziunea pentru o conferinţă de familii a venit, în urmă cu treisprezece ani, ca o provocare din partea lui Dumnezeu. Am fost provocaţi atunci, am răspuns prin credinţă şi acesta este motivul pentru care merge. (2) Trebuie să recunosc că toţi conferenţiarii, pe parcursul acestor ani, au fost însoţiţi de Duhul lui Dumnezeu, au vorbit bine, s-au întrecut pe ei înşişi şi cred că la această conferinţă au dat mai mult decât în altă parte. (3) Plus, familiile vin aici tânjind după ceva; nu vin într-un concediu, ci vin efectiv să audă vocea Domnului pentru familie. Fiind deschişi, se crează cadrul potrivit pentru un timp excelent. De aceea spun că, după treisprezece ani, încă suntem pe culme şi avem succes. 

În timpul conferinţei aţi făcut o referire la viaţa politică; cred că ar fi interesant, pentru cei care citesc acest interviu, să vă audă perspectiva în ce priveşte implicarea creştinilor în viaţa politică.
Vreau să fiu foarte deschis şi să spun că această conferinţă este un drum nou pe care l-am început în urmă cu treisprezece ani. Acum mă uit în urmă şi spun că se poate. Aveam un  „ideolog” care spunea: „Ce dom’le?! Eu să iau sabia şi să fac drum prin junglă!” Da, trebuie făcut drum prin junglă, inclusiv prin viaţa politică. Eu cred că peste douăzeci de ani voi fi la Cotroceni când un frate de-al meu va depune jurământul de preşedinte al ţării! Cred că Ekklēsia lui Hristos este chemată să influenţeze Ţara Românească de la guvern, parlament, până la consilii locale şi judeţene; cred în implicarea în politică a oamenilor născuţi din nou!

 
Gestionarea afectiva a conflictelor PDF Imprimare Email
Scris de Petru Mihent   

Comunicarea în cuplu
Partea a II-a: Gestionarea afectivă a conflictului
Petru Mihenţ

O bună relaţie presupune o „întâlnire” a minţilor la nivel de:
Viziune asupra vieţii şi sistem de valori. În ciuda convingerii că cele mai multe căsătorii se realizează între caractere opuse, majoritatea căsătoriilor sunt cimentate între oameni atraşi de similarităţi. Diferenţele fundamentale de viziune sunt problematice, dar nu insurmontabile. Există posibilitatea pentru un cuplu să evite discutarea unor subiecte care sunt în afara spiritului relaţional. Circulă un mit modern care susţine că cineva nu poate fi împlinit dacă nu comunică tot ce are în minte. Cercetările nu susţin acest mit. General vorbind, cuplurile realizate menţin în afara relaţiei câteva domenii pe care ei le simt dăunătoare armoniei. Împlinirea în cuplu pare a depinde mai mult de felul comunicării decât de cantitatea comunicării, iar pe de altă parte sistemul de valori al fiecăruia determină fericirea relaţională.
Aşteptări. Sunt două tipuri de aşteptări: (1) cele care rezidă în cultura populară sau în subcultura grupurilor din care provin şi (2) cele generate de istoria personală a fiecăreia. Fiecare din noi are anumite aşteptări de la partener, care de cele mai multe ori sunt incorecte. Dacă fiecare conştientizează „abaterea” de la propriile aşteptări, există şanse de a transforma deziluzia în ceva pozitiv.

Să vedem câteva crezuri nescrise împărtăşite cultural:
Oamenii se căsătoresc pentru că sunt atraşi romantic unul de celălalt. Nu este în totalitate adevărat. Oamenii au mai multe motive pentru care intră într-o relaţie de cuplu: siguranţă financiară, atracţie sexuală, singurătate, dorinţa de a fi părinte, etc.
Cei mai mulţi oameni căsătoriţi sunt atraşi romantic unul de celălalt. Nu este adevărat. Cele mai multe cupluri experimentează un declin al romantismului în primele şase luni după căsătorie. Oamenii stau împreună pentru alte motive decât episoadele periodice de romantism.
Romantismul este absolut necesar pentru o căsnicie fericită. Trebuie menţinut romantismul în măsura posibilităţilor, dar nu este adevărat că ar fi absolut necesar pentru o relaţie reuşită.
Problemele maritale apar datorită diferenţelor între bărbat şi femeie. Diferenţele nu cauzează probleme, ci modul cum sunt abordate.
Copiii duc la îmbunătăţirea relaţiei. Dacă cineva crede acest lucru, mai bine n-ar avea copii.
Singurătatea se tratează prin căsătorie. Cei mai mulţi adepţi ai acestui punct de vedere au parte de o căsătorie în care participă doi oameni singuri.
Oamenii cu căsnicii reuşite nu se ceartă niciodată. Categoric fals! Problema nu se pune dacă există ceartă, ci cum se soluţionează conflictele.
Creştinii nu au probleme de familie. Cei care cred asta refulează sau reprimă problemele generate de vieţuirea în cuplu.
Dumnezeu poate vindeca relaţia fără intervenţie umană. Răspunsul corect este că Dumnezeu dă, dar nu bagă în traistă.
Supunere înseamnă a ignora sentimentele mele şi a face ce vrea el sau ea. Sentimentele refulate duc la probleme pe termen lung.
Odată ce apare discrepanţă între aşteptările partenerilor şi realitatea trăită, sunt declanşate automat sentimente de insecuritate. Fiecare îşi doreşte relaţia în termeni proprii şi caută să-l determine pe celălalt să se încadreze în această schemă. La început, cei doi nu vor să renunţe la aşteptările proprii, aşa că experimentează conflictul. Cu timpul, ei învaţă să se accepte reciproc, dar au momente de anxietate şi cu precădere în primul an de căsnicie.

Conflictele nerezolvate pot avea consecinţe diverse:

Probleme de somn - ne simţim obosiţi şi nu putem dormi.

Indispoziţii - avem temeri nefondate, depresii, anxietate, grijuri fără rost.

Dificultăţi în controlarea temperamentului / stăpânirea de sine   – dăm dovadă de nerăbdare, irascibilitate.

  • Probleme în alimentaţie – ne supraalimentăm sau nu mâncăm deloc, mâncăm ca să ne „alinăm durerea“.

Scăderea energiei – nu ne putem concentra şi motiva.
Pierderea emoţiilor pozitive – nu ne mai distrăm, suntem aparent distanţi, lipsiţi de romantism, nu mai putem oferi şi nici primi dragoste.

 

Gestionarea emoţiilor şi abordarea pozitivă a conflictelor

Căsniciile sănătoase vindecă şi rezolvă rănile inevitabile, în loc să le ignore sau să le refuleze. Trebuie să ne ocupăm de durere, teamă şi mânie atunci când apar.
Primul pas în ieşirea din acest cerc vicios este identificarea durerii. Odată identificată, trebuie mărturisită lui Dumnezeu şi apoi partenerului de căsătorie. Recunoaştem că ne deranjează. Este inutil să încercăm să filozofăm sau să dăm vina pe altcineva. Nu analizăm situaţia pentru a ne scuza, ca şi când nu ar fi vina noastră. Este mai bine să încercăm să înţelegem durerea din punctul de vedere al partenerului nostru. Poate că el sau ea suferă din cauza unui lucru care nouă ni se pare fără sens. Durerea are nevoie de atenţie.
Al doilea pas constă în ruperea patternului (model comportamental) care a produs traume. Adică, odată ce am identificat butoanele dureroase ale celuilalt evit să le apăs pentru a nu declanşa ciclul distructiv. Spre exemplu, unul dintre parteneri a avut un părinte extrem de dominator şi, ca urmare, are o hipersensibilitate la a fi controlat; pentru a nu-l determina să „sară în aer”, voi evita să-i cer socoteală de fiecare minut care l-a petrecut departe de mine.
Al treilea pas constă în crearea unor noi patternuri comportamentale, cum ar fi să cer partenerului/ei o listă cu trei lucruri pe care şi le-ar dori şi să încerc să îi îndeplinesc constant acele dorinţe.

 

Worthington Everett. Marriage Counseling, pp 40-41

 
<< Început < Anterior 1 2 3 Următor > Sfârşit >>

JPAGE_CURRENT_OF_TOTAL