„De ce nu mi-ai spus asta pana acum?”

„Am crezut ca, daca suntem impreuna de atatia ani, stii ce gandesc.”

Acesta este un dialog bine cunoscut. Fie l-am auzit in filme sau in propriile noastre familii, acest schimb de fraze sugereaza perceptii si asteptari diferite cu privire la modul in care ne raportam unii la altii in cadrul cuplului sau al familiei. Ni se pare de neconceput ca persoanele cu care impartim viata de ceva timp sa nu poata intui ceea ce simtim, ceea ce ne lipseste sau ceea ce gandim. Din nefericire (sau poate din fericire) asa am fost creati, ca aceasta zona a gandirii launtrice sa fie inaccesibila unei alte persoane daca subiectul in cauza nu decide sa deschida acest domeniu prin intermediul comunicarii. Dialogul de mai sus sugereaza un conflict la nivelul implinirii nevoilor, conflict datorat lipsei de comunicare explicite a acestor nevoi. Multi specialisti in domeniul studiilor de gen sustin ca barbatul si femeia au nevoi si perceptii foarte diferite cu privire la realitate. Femeia, in general, este motivata in ceea ce face de nevoia de relationare, de a fi iubita si ocrotita, pe cand pentru barbat este important sa se simta respectat si apreciat. De ce ne este totusi asa de greu sa vorbim despre nevoile noastre in cadrul familiei? Sau chiar daca vorbim, mesajul transmis este mai degraba acela ca aceste nevoi nu ne sunt satisfacute datorita insensibilitatii celuilalt. De cele mai multe ori nu suntem constienti de aceste nevoi, iar atunci cand le constientizam ne este dificil sa vorbim despre ele, ca si cum ne-ar fi rusine de ceea ce descoperim in noi insine. De ce comunicarea acestor nevoi (si nu numai) devine un subiect tabu in familie, desi fiecare persoana se asteapta ca cealalta sa actioneze ca si cum totul ar fi clar si explicit?

Scopul acestei discutii nu se refera neaparat la comunicarea acestor nevoi, ci mai degraba la reechilibrarea comunicarii atunci cand aceasta intra intr-un cerc vicios amenintator pentru cei implicati. Trebuie sa admitem insa, de la inceput, ca acesta este un subiect vast si deosebit de complex, ca orice situatie in care vorbim despre fiinte umane unice in felul lor, care nu pot fi puse in cutii procustiene si asupra carora nu putem avea pretentia ca stim directia in care ar trebui sa mearga viata lor. Totusi, in spirit comunitar si participativ, putem indrazni sa abordam acest subiect, incercand sa contribuim impreuna la procesul de crestere a omului dinauntru, astfel incat acesta sa aiba impact si asupra comunitatii in care traim.

In primul rand, comunicarea unei nevoi implica vulnerabilizare, iar in cazul in care ne simtim amenintati sau nesiguri cu privire la sine si la relatiile cu ceilalti, ne este dificil sa facem acest lucru. In cazul in care simtim ca aceste nevoi nu ne sunt implinite, cum ne exprimam sentimentele? Si astfel, comunicarea sentimentelor (mai ales a celor negative) devine un subiect si mai dificil. De cele mai multe ori, in loc sa comunicam ce simtim cu adevarat, reactionam intr-o maniera de tipul „dinte pentru dinte”. Aceasta atitudine, la randul ei, atrage dupa sine o alta reactie din partea celuilalt, care este departe de a exprima grija si dragoste. Astfel intram intr-un cerc vicios, care se autoalimenteaza cu sentimentele si atitudinile negative ale celor implicati. Acestea escaladeaza pana la punctul in care devin de necontrolat. In acest context, nu este de mirare ca in societatea vestica cinci din zece cupluri divorteaza, iar statisticile din Biserica nu sunt nici ele departe de aceste cifre.

In terapia familiala, acest cerc vicios este numit tipar disfunctional. De asemenea, in Efeseni capitolul 5 apostolul Pavel, prin analogia cu relatia dintre Hristos si Biserica, ne prezinta fundamentul pe care se cladeste o dinamica de cuplu echilibrata: sotul trebuie sa-si iubeasca sotia precum Hristos iubeste Biserica, iar sotia sa-si respecte sotul in rolul lui de cap al familiei. In cazul in care sotia nu se simte iubita si ocrotita de catre sotul ei, ea va reactiona intr-o maniera lipsita de apreciere si respect fata de sot. Acesta, la randul lui, frustrat de atitudinea sotiei si simtind ca a esuat in incercarea lui de a fi un sot bun, se va retrage, neputand astfel sa-si exprime grija si dragostea fata de sotie. Si astfel cercul vicios continua, iar cazurile de cupluri care experimenteaza repetat acest gen de probleme se inmultesc. Si cand ne gandim ca, de cele mai multe ori, totul incepe cu o singura fraza. Pentru a intelege mai concret cat de usor putem cadea in capcanele comunicarii, va propun sa observam urmatorul dialog intre doi soti:

Ea (din nevoia de relationare): ,,Nici nu mai tin minte de cand n-am mai iesit impreuna undeva.’’

El (simtindu-se acuzat): ,,Pai, daca trebuie sa muncesc 12 ore pe zi ca sa putem trai decent, cand vrei sa mai am timp si de plimbari?’’

Ea (simtindu-se neinteleasa): ,,Daca te-ai uita mai putin la televizor, ai avea timp sa stai si cu mine.’’

El (tot mai iritat de atitudinea de desconsiderare a sotiei): ,,Dupa atatea ore de munca, crezi ca mai imi arde de povesti?’’

Si, in acest mod, dialogul escaladeaza, rezultatul fiind acela ca sotia se simte tot mai singura si neinteleasa, iar sotul tot mai acuzat si neapreciat in rolul lui de cap al familiei. Care este totusi semnificatia acestor reactii? In mod natural, atunci cand suntem implicati intr-un astfel de dialog, avem tendinta sa etichetam atitudinea si comportamentul celuilalt. Putem oare afirma reductionist ca el n-o iubeste si ea nu-l apreciaza? Daca nu, ce s-a intamplat la nivelul cuvintelor si de ce mesajul transmis nu a fost acelasi cu mesajul primit? Haideti sa ne imaginam ca acelasi dialog ar decurge altfel:

Ea (din nevoia de relationare): ,,Nici nu mai tin minte de cand n-am mai iesit impreuna undeva.’’

El: ,,Ceea ce spui, ma face sa ma simt vinovat ca n-am timp sa stau destul cu tine si sunt frustrat din cauza asta..’’.

Ea: ,,Nu vreau sa te simti vinovat. Stiu cat de mult te chinui sa muncesti, ca sa putem oferi copiilor o viata cat mai buna. Ceea ce-am vrut sa spun este ca mi-ar placea sa ne facem timp si pentru noi doi.’’

El: ,,Si eu imi doresc de mult timp acest lucru si ....’’, etc.

Sa observam ce este diferit in acest tip de comunicare si de ce rezultatul este diferit de cel precedent. Un prim-pas spre o comunicare eficienta consta in clarificarea mesajului primit. Inainte de a da un raspuns sau de a reactiona negativ la o afirmatie, este bine sa ne asiguram ca am inteles corect ceea ce partenerul de comunicare a dorit sa ne transmita. De cele mai multe ori, reactionam negativ la un mesaj tocmai datorita unei perceptii gresite cu privire la ceea ce a vrut sa spuna persoana cu care dialogam. Mai mult, uneori mergem mai departe si auzim chiar lucruri pe care celalalt nici nu a intentionat sa le comunice.

In al doilea rand, daca in urma unui schimb de replici ne simtim atacati sau frustrati, putem sa ne exprimam aceste sentimente intr-un mod constructiv. Aceasta atitudine nu denota numai onestitate si vulnerabilizare, ci si un mod in care partenerul de dialog poate vedea efectele spuselor lui. In cazul dialogului de mai sus, fraza: „Ceea ce spui, ma face sa ma simt vinovat!”, i-a permis sotiei sa infirme mesajul acuzator pe care l-a simtit sotul ei si i-a dat posibilitatea sa-si arate aprecierea pentru efortul lui in familie, determinandu-l astfel sa se simta respectat ca sot si tata. Prin urmare, clarificarea mesajului primit, exprimarea sentimentelor produse de acest mesaj, precum si reformularea sau ajustarea raspunsului, reprezinta cateva ingrediente menite sa imbunatateasca comunicarea in cadrul cuplului sau familiei.

Dificultatile in comunicare sunt si mai mari atunci cand familia trece printr-o etapa noua in dezvoltarea ei, cand aceasta etapa dureaza mai mult, iar factorii de stres actioneaza mai intens. Fie ca este vorba de venirea pe lume a unui copil, un adolescent in familie, o boala terminala a unui membru al familiei sau pierderea unui parinte, toate acestea reprezinta etape care necesita restructurarea familiei si dobandirea de abilitati noi de relationare care, automat, implica moduri noi de comunicare. In aceste situatii, conflictele sunt aproape inevitabile. O familie sanatoasa, insa, nu este aceea care nu experimenteaza conflicte deloc, ci acea familie care invata sa le rezolve si sa mearga mai departe impreuna. General vorbind, atunci cand avem probleme in familie prima tendinta este sa le ascundem cat mai mult, invaluind situatia intr-un fel de mister. Astfel iau nastere unele secrete de familie, care erodeaza si mai mult dinamica relatiilor din familie, creand o atmosfera ambigua si distructiva pentru toti membrii familiei, indiferent de pozitia sau varsta lor. Din pacate, doar simpla trecere a timpului nu rezolva un conflict, ci mai degraba il adanceste. In aceste situatii, este important sa ne amintim ca avem resurse pentru a iesi din impas. Principiile si valorile crestine, comunitatea de credinciosi, precum si profesionistii de incredere instruiti in consilierea cuplului si a familiei sunt alternative viabile prin care putem gasi solutii nu numai pentru a supravietui, ci si pentru a iesi imbogatiti din aceste experiente. Renuntand sa gandim despre problemele din familie in termeni tabu si adoptand o atitudine deschisa in comunicare, putem progresa mult in gasirea de solutii noi, aducatoare de echilibru si armonie. Rezultatul poate fi uimitor, poate chiar de tipul: „Ceea ce spui, ma face sa ma simt iubit(a)/apreciat(a)/important(a), etc.” Decizia, insa, ne apartine...