„Nu preluati conceptia si practicile acestei lumi, ci pastrati-va discernamantul si prospetimea in tot ceea ce ganditi si faceti. Atunci veti aplica voia lui Dumnezeu la propria experienta si se va dovedi buna, placuta si desavarsita pentru voi.”

(Romani 12:2, parafrazat)

    Schimbarea este singura constanta a acestei lumi, iar crestinii ar trebui sa fie primii agenti ai schimbarii prin modul in care gandesc si traiesc. Conform versetului citat, schimbarea are o anumita dinamica. Schimbarea exista, fie ca esti participant la ea, fie ca esti spectator. Schimbarea, in sens crestin, are ca tel voia lui Dumnezeu. Schimbarea are o dubla directie: de la gandire la comportament si de la comportament la gandire. Principial ar fi ca modul de gandire sa primeze, iar conduita sa urmeze conceptia, insa de cele mai multe ori practica o ia inaintea gandirii. Oamenii isi insusesc o anumita practica, apoi vin „ganditorii” care o justifica, o rationalizeaza.. Dar sunt comportamente care au fost practicate atat de mult, incat „nu au mai avut nevoie” de o justificare bazata pe argumente. Astfel, avem de-a face cu practici pe care le promovam, dar nu stim de ce, iar daca cineva incearca sa puna un semn de indoiala, nu atat de mult asupra practicii, cat mai ales asupra legitimitatii ei, devenim inflexibili, suspiciosi, ne simtim atacati si aparam o practica in care nici noi nu credem. Acestea sunt semnale care ar trebui sa ne constientizeze ca ne-am pierdut prospetimea gandirii si discernamantul. Daca esti in voia lui Dumnezeu, nu ai de ce sa te justifici. Dar daca ai o anumita nesiguranta cand se pune in discutie un anumit subiect, daca cel mai confortabil lucru ar fi sa il eviti, atunci, probabil, ai de-a face cu un tabu pe care trebuie sa il depasesti.

Tabuurile sunt acele probleme sau subiecte despre care este interzis sau se evita sa se discute, sunt acele conceptii pe care le mostenim fara sa le gandim. Caracteristica tabuurilor este prohibitatea. Biblia vorbeste foarte mult impotriva tabuului. Pavel, in Coloseni, dar si in alte epistole ale sale, vorbeste despre tabuurile evreilor. Tabuul spune: „Sa nu...” Tabuul tine loc de cod moral, creeaza adeziune si identitate, acorda sentimentul de siguranta si proprietate. Orice contestare adusa unui tabu risca sa distruga relatiile dintre contestatar si aparatorul tabuului. Aparatorul tabuului devine dezorientat, lipsit de identitatea sa, se simte hartuit si furat de un bun al sau. Insa singura abordare potrivita a tabuului este prospetimea de gandire si discernamantul spiritual.

Sa vorbim despre moda, despre sarcina programata, despre sex si despre alte subiecte intr-un alt mod decat am fost obisnuiti este un curaj pe care ni l-am asumat nu din aroganta sau din insensibilitate, ci pentru a da glas unor practici care aveau nevoie de o rationalizare.

Tabuul inseamna traditie, legalism, obicei. Tabuurile sunt acele lucruri pe care le acceptam in general tacit, le promovam fara discernamant si facem din ele un produs care alimenteaza sentimentul nostru de apartenenta. Insa, in ultima instanta, tabuul inseamna robie. Multi dintre noi avem anumite tabuuri, unele constiente, dar cele mai multe inconstiente. Unele sunt personale, iar altele tin de sfera comunitatii in care traim. Scopul nostru nu este sa demolam toate tabuurile, pentru ca oricum este imposibil, ci sa ii ajutam pe cei care doresc sa traiasca viata constient si liber sa o faca.

Situatiile concrete de viata te obliga sa spargi tabuul. Tabuul este deviza, fanatism, mister. Tabuul are pretentii absolutiste. Autoritatea unui tabu vine din notorietatea lui, din necunoscut sau din sursa care il sustine.

A depasi tabuul inseamna relevanta, curajul de a confrunta trecutul, curajul de a provoca viitorul, dorinta de a vedea lucrurile dintr-o perspectiva rationala. Conceptiile tabu sunt multe, ele trebuie identificate ca tabu si confruntate cu argumente si tact. Este un demers personal si colectiv, pe care il dezvoltam intr-un proces care se numeste ,,schimbare’’.