Familia este locul de care avem cea mai mare nevoie si pe care ni-l dorim cel mai tare in viata. La inceput nu stim sa ne-o dorim, dar simtim ca avem nevoie de ea pentru a ne simti protejati, pentru a simti confortul, pentru a fi recunoscuti si a intelege cine suntem. Mai apoi, ajungem sa ne conturam ca persoane mature si ne dorim iarasi familia – familia noastra, creata de noi, dupa regulile noastre.

Familia – cine o are, arareori stie sa o pretuiasca indeajuns, cine nu o are tanjeste dupa ea si primeste cu ardoare orice surogat care ii da iluzia ca este parte dintr-o familie.

Familia – nascocirea lui Dumnezeu pentru oameni si nu numai... o inventie pentru El Insusi: El este Tatal, are un Fiu… si ... multi fii si fiice adoptate!

Familia – porunca lui Dumnezeu: „Nu este bine ca omul sa fie singur.” (Geneza 2:18b). „De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de sotia sa...” (Geneza 2:24).

Se pare ca primul asistent social din univers a fost tot Dumnezeu, Cel care a inventat procesul de adoptie, procesul de integrare a individului in grup (familie), societate…, Cel care a gasit un „job” omului pe care l-a creat si l-a antrenat/educat dimineata de dimineata in gradina Edenului, acum l-a facut manager peste gradina: sa numeasca, sa lucreze si sa pazeasca. L-a invatat sa lucreze in echipa: „... am sa-i fac un ajutor potrivit pentru el.” (Geneza 2:18c). Dumnezeu a continuat sa dezvolte asistenta sociala si mai tarziu, dupa ce numarul oamenilor a crescut, prin poruncile pe care le-a dat poporului Sau ales cu privire la vaduve, orfani, straini, batrani, delincventi. A intarit aceste porunci si in Noul Testament, atunci cand a poruncit: „Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata gandirea ta... si pe aproapele tau ca pe tine insuti!” (Matei 22:37,39). Deci, astazi, mai mult ca oricand, fiecare dintre noi este chemat sa urmeze modelul si porunca Dumnezeului nostru si sa contribuie cu actiuni de asistenta sociala la insanatosirea societatii in care traim.