Urmatoarele randuri sunt gandurile unui tanar sincer, care alearga cu toata fiinta dupa Dumnezeu, dupa Iubire. Insa, se impiedica de sine, de teama, de rautate, de ignoranta si ura, dar fuge, alearga...

Din nou, imaginea copilului! O imagine cutremurator de curata, sincera si intensa. E un copil cu ochi limpezi, care alearga cu bratele deschise spre tatal sau. Se aude un gangurit, pe care doar ei doi il inteleg. Copilul nu vede nimic altceva decat dragostea celui care l-a nascut, a celui din care a fost zamislit. Acest frumos copil zambeste, gangureste si alearga impleticit spre tatal sau.

Amandoi asteapta momentul imbratisarii. Ei stiu ca se va intampla, dar parca e prea intarziata aceasta clipa, parca dureaza prea mult.

In alergarea-i nesigura, copilul cade. Tata ar putea face doi pasi ca sa-l ridice, sa-l ia in brate, dar stie ca asa ar strica totul. El stie ca bucuria imbratisarii se plateste cu pretul de a-ti vedea copilul cazut, cu crezul ca se va ridica si va continua sa gangureasca, sa alerge, sa creada in clipa imbratisarii.

Ce moment! Ce priveliste! Un copil cazut si un tata care-i da puterea sa se ridice doar privindu-l. In momentul acesta, orice modalitate de exprimare isi pierde puterea de a reda clipa, de a-i descrie intensitatea, frumusetea, misterul, nobletea…

Sunt doi barbati care se privesc. Unul se uita cu teama, cu durere, gata sa planga; se simte singur, abandonat si neputincios... e doar un copil care gangureste; nici macar nu stie sa ceara ajutor. Celalalt? E un barbat puternic, sigur pe sine, plin de incredere in ceea ce face. E un barbat care poate sa-ti dea credinta ca vei muta muntii doar privindu-te, doar privindu-l... Ce barbat! Si totusi... sta. Nu misca! Sau…?

 In acest moment, se simte o unda in aer. E un moment de reverenta in care tot Universul asteapta. E ceva ce doar ei doi, tatal si fiul, pot trai. Sunt doua priviri care se intalnesc: una aduce cu sine ganguritul, iar cealalta o tacere plina de siguranta. S-au intalnit! De fapt, acesta este momentul in care ei s-au imbratisat; aici si acum s-a consumat dragostea lor. Restul? Nu mai conteaza! Totul este fad si paleste in fata acestui tablou maret.

De-acum, copilul stie ca poate sa se ridice, iar tatal stie ca acest copil se va ridica de fiecare data. Acest tata stie ca fiul sau are, de acum incolo, ceva in fiinta-i plapanda care-i da putere, ceva care-l face special, invincibil. Acest ceva este credinta ca va ajunge sa-si imbratiseze tatal!